vineri, 22 ianuarie 2021

MI-E DOR...

 


Mi-e dor de tine ca de-un râu
ce curge prin imperiul de noroi,
mi-e dor de albastrul în desfrâu,
mi-e dor de noi

Mi-e dor de tine, draga mea,
ca soarelui de primăvară,
și până când ne-om revedea
întreaga existență o  să doară

Am să-ți închid c-o sărutare visul,
la margine de curcubeu,
e singura-nțelegere cu paradisul
din care nu lipsește Dumnezeu

Mi-e dor de tine ca de-o floare
ce înflorește în noroi,
iubirea absolută doare,
mi-e dor sfâșietor de noi....
 (r)

22 ianuarie 2021

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu