EA ÎNCEPUSE SĂ PLECE

 Azi m-am întâlnit cu un om de zăpadă,

m-a întrebat despre noi neștiind

că nu mai suntem pe aceeași planetă, iubito,

că nu ne mai suntem,

unul din altul fugind

S-a mirat că o iubire așa de frumoasă

 s-a năruit instantaneu,

umbrele corbilor valsau

deasupra sufletului meu

”Dar, de ce? Erați minunați împreună,

păreați a fi predestinați,

vă iubeau toate stelele

și toți brazii din munții Carpați...”

N-am răspuns la întrebare,

am mers mai departe prin mine

până când un alt om de zăpadă

și-a adus aminte de tine

”O mai vezi câteodată? Mai zâmbește în vis

când  o mângâi și-o-ntrebi ce mai face?

Mai fuge pe geamul deschis

când dorul năprasnic n-o lasă în pace?”

N-am știut cum să-i spun c-a plecat

cu-n surâs incredibil de rece,

deși îi încuiasem toate ușile;

ea a plecat pentru că începuse să plece

De atunci, din iarna aceea de rai și de iad,

îngerul n-a mai putut să vadă

cărările inimii;

urmele se acoperiseră de zăpadă...

5 ianuarie 2021