Noaptea îmi întinde mâna prin fereastră:
”Bună seara, Adi! Ce mai faci? Cum ești?
Îți mai amintești de iubirea noastră,
Mai spui în oglinda inimii povești?
Viața îți mai pare tragică minciună?
Ți-au căzut cocorii-n dezertări adânci?
Îți mai cântă spaima de sperjur în strună?
Mai ești în magie cum erai atunci?
Dar Patriei noastre îi mai stai de pază,
singur, în tăcerea munților Carpați?
Mai aștepți din ceruri să coboare-o rază,
mai visezi unirea unui neam de frați?
Dar ea ce mai face? Ce mai face, spune!
Îți mai toarnă-n suflet miere și cucută?
Te mai strigă-n vise, umbra fără nume?
Se mai zbate-n suflet sau îți e pierdută?”
Eu nu am răspunsuri, taina-i mult prea mare,
zbor invers prin clipă, ca o rană sânger,
câteodată zborul doare așa de tare
că-ntind prin fereastră mâna mea de înger...
30 ianuarie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu