Ninge, în sfârșit, iubito, peste spaimele din noi
și-o s-acopere zăpada tot imperiul de noroi,
sufletul abia așteaptă să primească vechi zăpezi
într-o lume copleșită de bemoli și de diezi
Albi copaci îmi fac cu mâna și mă cheamă la discuții
să pornim în iarna vieții amânate revoluții,
o s-aprindem pe costișă ruguri de filosofii,
să redevenim aievea cei mai inocenți copii
Săniile să ne ducă negreșit în altă lume
unde nimeni nu ne strigă dezertările pe nume,
unde brazii fascinați de lumina din privire
ne îndeamnă la uitare, ne condamnă la iubire
O să ne întoarcem, poate, la căsuța din povești
și-o să-mi ceri ca-n altă viață mângâieri dumnezeiești,
focul o să ardă-n suflet răzvrătite dimineți,
ninge, în sfârșit, iubito, cu zăpada altei vieți
Și-o să ne-amintim pesemne c-am fost întâmplări de nea
și mi te-ai topit în brațe, într-o iarnă, draga mea,
lupii ce stăteau la pândă ne omagiau în cor
și ningea, ningea, iubito, cu iluzie și dor...
8 ianuarie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu