Ne strigă disperați străbunii,
chiorâș ne privesc și slavii și hunii,
e Patria cotropită de proști,
stăpână-i minciuna sub măști
-Vulture! Vulture!... se aude ecoul,
nu-i timp de visare profundă,
trezește din moarte eroul
căci țara-n noroi se scufundă
Chiar dacă ne însoțește șchiopătând
Dumnezeul devenirii amare,
să-ți fie inima o candelă în vânt
ce luminează România Mare
Pe hărți e Patria o rană
prin care trece Prutul ca un glonț,
zadarnic cântă preoții în strană
pe creste-s triste florile de colț
Drapelul are-o gaură în suflet
prin care curg trădările de neam,
fii îngerul dreptății, fii un tunet,
în zidul lașității fii un geam
prin care toți copiii să se uite
ca în oglinda timpului sublim,
hai să urcăm uniți același munte
și cât Carpații noi să nemurim
De partea celor slabi nu mai e nimeni,
pe crucea făr*delegii-s osândiți,
se-aud prin luminișuri cerbii tineri,
de îi urmați nicicând n-o să muriți
Să ne întoarcem Țara din exil,
să fluture în inimă stindarde,
să fim lumină neamului umil,
supus aranjamentelor bastarde
Proscrișii desenează curcubeie,
la capete, de veghe, stau străbunii,
am mai parcurs această odisee
și pumnu-n piept l-am mai proptit furtunii
Ecoul se aude cum plânge în surdină
țesând cărări albastre de lumină,
iau cerbii-n copite trufașele găști
și scot la suprafață noroiul de sub măști...
4 ianuarie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu