TIMPUL ÎMI CIOPLEȘTE SUFLETUL CU BARDA

 Timpul îmi cioplește sufletul cu barda,

îngerii de piatră latră-n amintiri,

triști cocori de aer cheamă avangarda

să străpungă zidul nopții din priviri

Universul plânge legănat de vise,

lacrima din urmă încă nu s-a șters,

cântă cucuvele scurse-n paraclise

și înapoi prin mine mai e mult de mers

Nu mai sunt iluzii, marile speranțe,

ce s-au scris pe suflet, au pierit subit,

inima a strâns roiuri mari de gloanțe

trase de-acei îngeri care m-au iubit

Nu se mai ridică umbra mea din rouă,

vara a pierit într-un câmp de flori,

suflă-n mine, spaimă! suflă, lună nouă!

să îți fiu lumină sfârtecată-n zori

Să mă poarte-n stele fluturii de ieri,

altă Penelopă să îmi ducă zgarda,

evadat din corul de prizonieri

timpul îmi cioplește sufletul cu barda...

5 ianuarie 2021