Elegia ferestrelor sparte

Mi-ai intrat în suflet pe o fereastră spartă,
din cioburile inimii încă mai curgea sânge,
te-ai așezat ca un fluture în lumină
și ai ascultat întunericul cum se strânge

Te-a izbit lumina în tâmple
și ai zburat în sus și în jos, străpunsă de dor,
până într-o zi în care te-ai așezat pe calea ferată
aducând absența-n decor

Pe acolo trecea trenul ce-mi intrase în suflet
printr-un tunel nesfârșit, abraziv,
mai găsesc fragmente de ceață pe câmpuri,
când umblu prin mine fără motiv

Uneori, cioburile inimii, întâmplătoare,
se scurg precum șerpii bolnavi din privire,
prin ferestrele sparte mătură vântul
și nu mai rămâi nici măcar amintire

27 mai 2016