Elegia ștergerii urmelor

Poți să ștergi urmele gândului tău scrise pe vânt

cu lacrimi de iubire, cu dor,

cu sfâșieri de carne, de vis,

dar n-ai să poți să-ți ștergi urmele din suflet,

rănile, cicatricile,

umbra mea spulberată te urmează precis

Poți să negi că ești tu, când nu mai știi cine ești,

poți să negi existența iubirii,

 a nopților nesfârșite,

dar n-ai să poți să mă scoți din neantul privirii

Poți să negi că mi-ai sorbit sufletul din ceașca de cafea

că eram aerul tău, pământul pe care în somn

câteodată mai calci,

că n-am zburat împreună prin inimă și înapoi
că n-a existat câmpul cu maci

Poți să ștergi cu buretele tastaturii visele,

poți să taci, 
dar n-or să te soarbă abisele

că-n tine-i cenușă și dor,

și-n somn de mână un viscol te-o prinde,

va sufla peste rănile tale

și rugul pe care ai ars

din carnea mea, o mie de vieți, se va aprinde

11 mai 2016