sâmbătă, 28 mai 2016

ÎN SEVRAJ

          Un final cât se poate de trist pentru cariera de mare sportiv a lui Lucian Bute, care, vorba cotoarbelor de la APACA, din 1990, referitoare la premierul fără gât, te bate până te lasă pe ”mute”. Nu știu dacă era foarte cunoscut cuvântul ”mute” pe atunci, însă strigătele lor orgasmice puteau fi interpretate și astfel.        După meciul cât se poate de aranjat cu un arbore de cauciuc, mai negru decât cerul gurii Laurei Cruduței Kovesi, în urma căruia a încasat mălai frumușel, a fost depistat pozitiv. Pozitiv nu în sensul că practicase cine știe ce box, ofensiv, spectaculos, ci că halise medicamente interzise cotonogarilor. Și ăsta n-ar fi singurul necaz al gălățeanului, fiindcă mai are și un proces pe cap, după ce balconul unei proprietăți de-a lui, din Canada, s-a prăbușit, făcându-i knock-aut pe cei care admirau gaura din stratul de ozon. Degeaba a numărat arbitrul printre dărâmături, de la podea nu s-a mai ridicat nimeni. La fel ca și după ”gala Bute”de la București, care a pus-o la pământ pe Elena Udrea. Rudel Obreja și negrișmanul din ring au fost victime colaterale. 
        Câteodată mă gândesc dacă nu avea dreptate Doroftei, alt caftangiu profesionist, care afirma, cu oarecare invidie, dar și ca fin cunoscător al subteranelor boxului, că mai toată cariera lui Bute a fost dirijată subtil, din umbră, de iubitorii de arginți. Adevărul e că Lucian, un băiat respectuos și la locul lui, părea aterizat de pe altă planetă în așa zisa lume a boxului profesionist. Lucru pe care l-a cam demonstrat Carl Froch. 
     Dar a fost o săptămână plină pentru dopați.  Pe lângă bietul Lucică, a fost depistat pozitiv cu  meldonium, gustarea preferată și a Sharapovei, tot lotul de coniac-canoe. Așa că la Olimpiada de la Rio ne bazăm doar pe Ivan Patzaichin și pe pagaia sa ruptă. 
       După cum lesne se poate observa, vremurile eroilor legendari au apus. Astăzi până și sportivii sunt hoți. De fapt ei nu sunt altceva decât oglinda societății în care trăiesc. 
        Și ca tacâmul să fie complet, s-a retras și Adi Mutu din activitate. Iar. Cine va mai toca iarba cu crampoanele de fițe? Cine o va mai trage pe nas? Lumea sportului cu balonul cât de cât rotund devine din ce în ce mai tristă.
         Cariera acestui consumator de tot ce-i frumos și dăunător sănătății și performanței sportive poate fi rezumată astfel: când n-ai caracter, talentul nu face doi bani. Sau cum mi-a spus mie un antrenor cu două clase mai multe decât trenul pe vremea când eram copil și am marcat cinci goluri într-un meci: ”măi, băiatule, tu te-ai născut talent și-o să mori speranță. Că-ți place cartea”. 
Ăsta o fi blestemul cărturarilor, că și lui Mutu i-a plăcut cititul. În fiecare cantonament ștergea praful de pe noptieră ca idiotul. Pardon, cu ”Idiotul”, romanul lui Dostoievski. Asta când nu arunca cu el după vreun chelner care nu-i pasa la timp. 

P.S. În cinstea retragerii din activitate, Poliția rutieră i-a suspendat permisul de conducere. Încă nu știm dacă agentul a primit obișnuitul cap în gură.


editorial ARENA BUZOIANĂ
28 mai 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu