sâmbătă, 14 mai 2016

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (20)

Sănătatea e bolnavă * Bâlciul deșertăciunilor * Binging toată noaptea * Cei mai deștepți oameni de pe mapamondul lumii * Scutul antiprostie * Știința hoției * Și fără case și cu banii luați * E femeile gospodine?  


Ne-a bucurat enorm câștigarea Ligii Campionilor la handbal feminin de către CSM București, la prima ei participare în această competiție faimoasă, învingându-le pe propriul teren, la lovituri de la 7 metri, pe unguroaicele de la Eto Gyor. Ce poate fi mai frumos, mai ales că totul s-a întâmplat la 30 de ani și o zi de când Steaua București a cucerit Cupa Campionilor la fotbal, în urma loviturilor de la 11 metri! Și tot în deplasare! Când am spus unguroaice am exagerat un pic întrucât majoritatea jucătoarelor sunt străine, la fel ca și la echipa bucureșteană. A fost un meci superb în care jucătoarele au dat maximum, sacrificându-se chiar, pentru a readuce în România, după 52 de ani, prețiosul trofeu. Suedezele, braziliencele, spanioloaicele, rusoaicele, olandezele, prenandezele, româncele, unguroaicele și toate celelalte naționalități aflate pe teren au dovedit că, cel puțin în sport, unitatea în diversitate nu este doar o lozincă de laborator. * Corupția din sistemul sanitar românesc e înfiorătoare. Ultimul scandal, legat de diluarea dezinfectanților, e doar o pagină din marea carte a fărădelegii. În spitalele românești au murit copii arși în incubatoare, tineri cu afecțiuni banale, pe care dacă le tratau cu leacuri băbești trăiau și astăzi, bătrâni plimbați între instituții de profil pentru că nu aveau bani să dea la doctori, mame aflate în travaliu și câte și mai câte nenorociri. Nu mai vorbim de banalele operații la piciorul stâng când de fapt pacientul avea probleme la cel drept, ori de retezarea penisului de către vreun doctor frustrat care se credea pe maidanul cu dragoste la cules de ciuperci. Una dintre cele mai organizate mafii e cea a medicamentelor care a făcut ravagii nu numai prin buzunarele românilor ci și prin viețile lor, fiindcă, din nenorocire, cele mai multe sunt contrafăcute. În România se face comerț cu viața oamenilor. Sistemul sanitar românesc suferă de o boală grea; boala corupției. Din păcate, vindecarea ar trebui să vină dinspre clasa politică, care, însă, e infestată cu microbi rezistenți la orice tratament. Inclusiv la tratamentul ambulatoriu al DNA. Fiindcă după o scurtă perioadă în care se părea că s-a descoperit leacul anticorupției, virușii s-au adaptat și au dezvoltat rezistență sporită. Și atunci ce soluție nediluată ar mai rămâne? Aia clasică, de la țară, căreia cunoscătorii îi zic cu nostalgie ”tata glonțu”. * A început campania electorală. Același bâlci al deșertăciunilor, aceleași ”proiecte răsuflate”, aceleași strategii meschine de campanie, aceeași manipulare de doi bani. Se minte ca-n târgul lui Cremene. Iar proștii stau cu mâna în nas și-i ascultă pe acești ambuscați profesioniști, care i-au condus pe fundul prăpastiei, în loc să-i ia la scărmănat. Ajunge cu atâta minciună, deșteptarea România! Mai ai o singură soluție: PRM. Altminteri se alege praful. * Potrivit ”Institutului American pentru Biografii ”, cei mai deștepți oameni din lume ar fi fost: Goethe (IQ=230), Newton (IQ=220) și Einstein (IQ=215). Potrivit Institutului Național pentru Biografii de la Făurei, cei mai deștepți din România și de pe întreg mapamondul globului pământesc sunt Marean Vanghelie, Cristian Popescu Piedone și Gheorghe Becali. N-au ăia deștepți IQ câte dosare penale au descurcăreții ăștia. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă între cele două tabere s-ar face binging toată noaptea? Oare ar trece IQ-ul alor noștri de nivelul mării? * Și s-a inaugurat scutul antirachetă de la Deveselu. Muică, să fi văzut acolo distracție! A crescut consumul de zaibăr pe cap de locuitor ceva de speriat. Cică acum, că au venit americanii, li s-au luat oltenilor toate grijile: s-au mărit pensiile, au crescut brusc salariile, bătrânii au întinerit, tinerii au încărunțit, deștepții s-au mai deșteptat un pic, iar proștii au rămas cum au fost. Minune mare, toată populația umană e fericită. Mai puțin unul Putin care a zis că scutul ăsta e o formă de agresiune împotriva Rusiei și va lua măsuri de apărare. Adică ăștia de peste gârla aia numită Atlantic ies la interval cu scutul, iar rușii se apără cu platoșa ”Sankt Petersburg”. Locul întâlnirii: România. Viitorul nu sună prea bine. Măi, ne lăsați cu trucurile voastre? Aici sunt jocuri de strategie geopolitică, scutul în sine nu reprezintă mare lucru. În schimb, prezența americanilor ar trebui să constituie un imbold pentru investitorii care, teoretic, se pregătesc să năvălească în România care a devenit o țară mai sigură. Se te ții bunăstare pe banii unchiului Sam! Dar am îndoieli serioase că se va întâmpla așa întrucât România e aproape stoarsă de resursele vizibile. Cât despre alea invizibile, la care se benoclează ei din satelit cât e ziulica de lungă, sunt ținute la păstrare. Iar domnul Putin n-are de ce să se supere, că urmașii lui nea Marin, fost miliardar, nu-l vor ataca decât cu silicoanele oltencelor fierbinți. Dar numai după ce-i vor pune cu botul pe labele de la picioare pe americani. Că noi suntem învățați să întoarcem armele când ți-e lumea mai dragă * La sfârșitul lunii martie datoria externă a României era de peste 89 de miliarde de euro. Se răsucește Ceaușescu în groapa istoriei. D-aia l-ați împușcat, mă, că nu vă lăsa să deveniți milogii lumii? Că nu vă lăsa să amanetați cămătarilor planetari viitorul copiilor voștri? Proștilor! * Liviu Dragnea a zis că principalul obiectiv, pe lângă învierea morților din Teleorman în anul electoral 2016, este modernizarea partidului. Adică nașii, finii și cumetrii actualilor lideri vor fi înlocuiți cu nașii, finii și cumetrii viitorilor lideri. Care, la rândul lor, sunt nașii, finii și cumetrii foștilor lideri. * La țuhaus, Relu Fenechiu a inventat un dispozitiv de la care poți să furi fără să fii prins. Ba, mai mult, dacă i-ai șterpelit transformatorul de energie electrică poți să i-l vinzi înapoi la prețuri de trei-patru ori mai mari decât unele noi. E incredibil până unde a ajuns știința hoției! * În județul Vaslui a fost descoperit un cetățean tupilat într-o clucă de păpușoi care nu crede că politica e o curvă. Bețivă știa că e, dar și curvă, i se pare  prea mult! Oricum o va lua de nevastă și o va bate până-i va dispărea năravul, deși o vecină care-și înfipsese gâtul de plăcere între șipcile gardului, i-a zis să aibă mare grijă, să nu-l îmbrobodească. Că o să ajungă să dea bună ziua la gâște, obicei des întâlnit la bărbații înhăitați cu politica. Ceea ce face și Crin Antonescu după ce l-a chemat DNA-ul, cam de dimineață, e drept, să-l întrebe cum și-a cumpărat apartamentul ăla de 250 000 de euro, la roșu, de la familia Măgureanu, deși el e un om cinstit...* Revenim la Relu Fenechiu că, între timp, a mai patentat două invenții și a scris și două cărți cu caracter științific. A inventat privitul în spatele oglinzii și aparatul de scărpinat pielea chiar și atunci când cel mai mare organ al corpului nu te mănâncă. Nu-i puțin! Cât despre cărți...sunt adevărate capodopere, cu două clase peste ale marilor scriitori de penitenciar. Sunt cel puțin de clasa a treia. Și cu toate astea, justiția nedreaptă din România, care i-a frânt cariera glorioasă de infractor tocmai când trecuse la următorul nivel, nivelul gulerelor albe, nu se îndură să-i dea drumul. Probabil cântărește greu argumentul științific: păi, ce, dacă-l eliberează mai scrie ceva? Ne-am lins pe bot. Apreciem această tendință a justiției de a încuraja știința. * Până la urmă alegerile locale se vor desfășura într-un singur tur. Deci vor fi fraudate prin lege, prin avantajarea actualilor deținători ale portofoliilor hoției. Asta-i disprețocrația  de care vă povesteam și altădată. * Neșansa fotbalistului Ekeng este că a suferit infarctul în România, la doi pași de spital. Dacă i se întâmpla asta la el acasă, în Africa, probabil ar fi murit de bătrânețe. * Legea dării în plată este un succes, în sensul că foarte mulți români renunță la propriile case pentru care au plătit biruri înrobitoare ani de zile. Și tot băncile făceau pe nisnaiul deși i-au lăsat pe oameni și fără case și cu banii luați. Măi, Isărescule, chiar nu ți-e rușine? Îți răspundem tot noi, ca să nu obosești: cine a văzut mason căruia să-i roșească pingeaua obrazului. * Peste patru milioane de români sunt robi la străini. Și-n vremea asta țara piere cotropită de hoardele de politicieni veroși. Fraților, veniți acasă să facem ordine! Singuri e greu. * Laura Codruța are ”relații personale” de iubire fierbinte cu un oarecare Florin Nemeș, care joacă roluri de mafiot în reclamele RCS/RDS , firmă unde-și desfășoară activitatea obștească. Bravo ei, deșteaptă fată, întrebarea e dacă, din când în când, îl încătușează pe bietul băiat ca să nu-și iasă din mână. Păi dacă nici în reclame nu-l lasă să joace roluri de om liber, mă gândesc că-l cam paște mandatul de arestare cu lăutari și doi martori la oficiul stării civile. * Marean Vanghelie mărturisește cu mâna pe portofelul sectorului 5 că respectă femeile. Ba, mai mult, le respectă și pe gospodine. Chiar și pe cele care se trag din Mizil. Întrebarea e: e femeile gospodine, sau sunt două categorii filosofice diferite? Răspunde, Mareane, n-o face pe misteriosul! * Dragnea a declarat că vrea să-l planteze pe Victor Ponta în fruntea Camerei Deputaților fiindcă este multilateral pregătit, citez, ”pentru toate funcțiile”. Ce înseamnă să ai doctoratul! * Am și eu o întrebare întrebătoare: dacă Parlamentul arată în halul ăsta, ce fel de legi ies pe poarta acestei fabrici de biografii false? Nu-mi răspundeți, întrebam și eu ca să mă aflu în treabă. * Adriana Bahmuțeanu ne amintește că a fost, cândva, mireasă.  Cum cândva? Că noi numai mireasă te știm? E adevărat că nu te-a furat nimeni în noaptea nunții, dar ai furat-o tu destul de la omul cu pliciul, cânta-i-ar un greiere în piciorul de frasin! * Traian Băsescu a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani. D-aia a numit-o el pe fata aia căreia i-a luat telefonul ”țigancă împuțită”; lui îi plăcea curățenia. * Leicester a câștigat campionatul Angliei, iar Astra pe-al României. Ia spuneți băieți: o mai are mică Șumudică? Dar Ranieri? * Cioloș a cerut în plenul Camerei Derutaților să fie ajutat să eradicheze plagiatul. Are tupeu să solicite așa ceva pe domeniul lui Ponta. Și să zică mersi că nu l-a auzit Tobă, ministrul tehnocrat de la Interne!


CONTELE DE MONTE CRISTO
14 MAI 2016 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu