joi, 1 decembrie 2016

1 Decembrie-veniți să facem România Mare!

 În cimitir, eroii fac de strajă
Și nu le-ngheață sufletul de ger,
Chiar Dumnezeu coboară pe o rază
Și s-au mutat arhanghelii din cer

Poate că vine iarna dulce-amară
Prin sânge ne coboară Domnii sfinți,
Viteazul ce-a zidit întâia țară
Și milioane stinse de părinți

Ce l-au urmat pe Cuza într-o stea,
Din care a plouat cu îngeri;
Decembrie e pentru tine, țara mea,
Miracolul ce te-a făcut să sângeri,

Să râzi, să plângi, să te înalți mai sus
Decât ai fi crezut vreodată,
În brațe te-a ținut Iisus,
Marea Unire a fost predestinată

Chiar dacă astăzi turmele de lași
Te-ndeamnă la prudență fără voie,
Și ești condusă de ocnași
Pe-o arcă putrezită de-a lui Noe,

Vei izbândi, că pe la noi, prin munți,
De veghe stau în lacrimi visătorii,
Și-ți pregătesc alaiul altei nunți,
Ascultă cântecul privighetorii!

Nimic nu poate-n vis să ne oprească,
Ne curge Transilvania prin sânge
Și toată Țara Românească,
În Bucovina neamul nostru plânge

Iar Basarabia e iarăși răstignită
Pe crucea unde-a ars de-atâtea ori,
Chiar de pierim sub ziduri de pirită,
N-o să-i rămânem Patrie datori

Gunoiul s-a înălțat până în grindă,
Intrăm târându-ne pe brânci,
Vom arunca lăcustele din tindă,
Vom arde tot, căci viitorii prunci

Ne-așteaptă să ne naștem înc-o dată,
Și-i foarte clar, se  va-ntâmpla minunea,
Vom pune mâna pe lopată
Și vom reface Națiunea!

Ne-or înjosi, desigur, idioții,
Ne-or acuza de dragoste de țară,
Pe-aici se-nstăpâniră mafioții,
Dar se va face iarăși primăvară,

Căci nu se poate sângele de dac
Să se fi scurs ca un pârâu de munte;
Haideți cu mine ca să vă prefac
Pe toți în Feți Frumoși cu stea în frunte!

Mă strigă iar strămoșii din pământ
Și mă întreabă ce-i cu voi;
Mai sunteți oameni? pulbere în vânt?
Și sunteți pregătiți ca-n Marele Război

Să încropiți o hartă ce ne doare,
De când au rupt-o rușii în bucăți?
Veniți să facem România Mare,
Vă văd cum levitați ca niște morți.

De unde atâta cruntă lașitate?
De unde vine-acest cumplit blestem?
Unirea e suprema libertate,
La demnitate, azi, pe toți vă chem

Lăsați deoparte bolile lumești,
Deschideți inima! scuipați ipocrizia!
La porțile luminii împărătești
V-așteaptă-n lacrimi toată România.

E întâi decembrie, nici un obstacol
Nu m-ar putea opri să te cerșesc,
Să ne întoarcem în miracol,
Unirea este leac dumnezeiesc

Ne vindecă de bolile induse,
De carnivorii unui veac meschin,
Vino la noi, cu Tatăl Tău, Iisuse!
Și te-om primi cu pâine și cu vin

Pe-aici e iarnă, viscolele toate
Se pregătesc să intre pe fereastră,
Trezește-ne din somnul cel de moarte
S-avem și noi o Românie-a noastră!

Și eu, și-ai mei, în suflet stăm de strajă,
Și desenăm mirate flori de ger,
Să se întoarcă Dumnezeu pe-o rază
Și vom avea cu toți același cer...


1 Decembrie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu