Să nu-ți fie teamă

Ți-e teamă că am să plec și mă strângi 

În privirile tale ca într-o menghină.

Nu poți să-mi dai drumul.

Aș pluti prin văzduh până m-aș sparge

S-ar împrăștia țăndările și te-ar răni

Ar curge sângele tău albastru peste întuneric

Dar ți-e teamă zadarnic. Eu n-am să plec.

Nu sunt un simplu călător prin neant.

Nu sunt un străin. Sunt o umbră care vorbește.

Care vorbește și vorbește

Smulgându-te din înstrăinarea ta.

Și se contopește cu aerul pe care îl respiri

Pe care îl îmbrățișezi când ți-e frig.

Nopțile polare sunt lungi și călătoresc prin mine.

Dar nu mi-e teamă. Nu mi-e teamă, iubito.

Și nici ție să nu-ți fie teamă.

Nu plec nicăieri fără tine. N-aș ști unde să merg.

N-aș ști la ce fereastră a cerului să te caut,

S-o sparg cu bătăile inimii

Și să sar înlăuntru

17 decembrie 2016