vineri, 9 decembrie 2016

Nu mai cerșiți la porți străine

Să punem punct acestei vieți în pripă,
Mă doare Patria de-atâta smog,
De atâta înlunare și risipă
Îmi sunt pe lume singurul meu drog

Îmi sună telefonul în neștire,
Are probleme neamul românesc,
Am să-l hrănesc continuu cu iubire,
Și chiar sub gloanțe de-am să putrezesc

Va crește un copac din trupul meu,
Cu rădăcini mai trainice ca moartea,
Îl va umbri-n final pe Dumnezeu,
Și când deschideți, din greșeală, cartea,

O să-nțelegeți ce-am avut de spus,
În vremea lașității generale,
Când l-au bătut în cuie pe Iisus,
Haite de câini cu pofte viscerale

E poate prea puțin ce am făcut,
Căci țara tot plutește în derivă,
Când voi dormeați, eu n-am tăcut,
Dar nu mi-ați fost alături, dimpotrivă

Ați asistat la lupta mea cu Fiara,
De parcă pentru mine-aș fi învins,
Vi se prelinge din orbite ceara
Și n-o să înțelegeți din cuprins

Că nu e vorba nicăieri de mine,
Târziu haiduc al timpului proscris,
Ce caută dreptatea prin ruine
Acolo neamul meu s-a sinucis

Împins de alte triburi migratoare,
Ce își ascund intențiile-n tuș,
Aceste salamandre târâtoare
Împing iar Basarabia la ruși

Nu este bine nicăieri în țară,
Dar voi tot acceptați să fiți cobai
Și vă aud, de câte ori e seară,
Cum mă-ndemnați: ”Mergi mai departe! Hai!”

Și-asist la toate slujbele creștine,
Și îl implor pe Dumnezeu
Să vă trezească din cedări meschine,
Dar dormi într-una, tu, popor al meu!

Și stai pe margini și te miri că alții
S-au instalat în casa ta stăpâni,
Aud cum zornăie-a morțiu talanții
Și pier de silă ultimii români

Să punem punct acestei drame surde,
M-am săturat de gloată să mă rog
Să-i pună capăt unei vieți absurde,
Dar Patria e singurul meu drog

Vi-l vând că sunteți negustori de vise,
Ca voi să-l dați la suprapreț,
Și-n toate diminețile promise
Aveți supremul meu dispreț

Dar poate sunt și oameni printre voi
Ce vor să-înalțe neamul românesc,
Să scoată demnitatea din noroi;
Azi toată Patria v-o dăruiesc

S-o duceți mai departe către sine,
E-un drum cumplit de-anevoios,
Nu mai cerșiți la porți străine
Că ați ucis omul frumos


7 decembrie 2016

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu