Era o durere de neînțeles, sfâșietoare

Dormeam răpus de timpul nemilos,
îmi găsisem în moarte colțul de rai,
amintirile curgeau ca mierea prin os;
așa de frumoasă în vise erai!

Ca un copil ce se joacă-n nisip,
surâsul spre mine dinadins l-ai întins,
umbrele mi-au fugit de pe chip,
când mâinile arzânde s-au atins

Era o durere de neînțeles, sfâșietoare,
orele se alergau îmbrățișate invers,
corabia înota pe sub mare,
mai aveam prin mine un secol de mers 

Așa o fi fericirea? m-a întrebat îngerul meu
zburând de jur-împrejur cu mirare...
De unde aceste gheare de leu
îmbrățișându-mă înrobitoare!

Atingerea magică a picioarelor desculțe prin rouă,
a rupt aripile păsărilor în sine zburând,
ne-au dăruit frânturi de lumină și nouă,
și-am zburat prin ființă curgând

Și-am curs unul într-altul, ca două chemări,
ca două surâsuri copleșitoare,
inventând amintiri, întâmplări,
din viețile trecute și viitoare

Dimineața nemiloasă a tăiat cu privirile
sângele prin calota de gheață prelins,
și atunci amintirile, înrobirile, desfrunzirile,
au sfâșiat inima dinadins


16 decembrie 2016