Cântecul meu e o apă ce plânge

Atât m-a bătut vântul, că mi-au crăpat buzele,

Prin fiecare crăpătură curge o mare.

Din bărcile de salvare, meduzele,

aruncă în sânge cu sare

Întind brațele, devin o cruce de lemn negeluit.

Îmi bat orizontul în cuie de ger.

Cineva a trimis vântul acesta,

cineva care-a iubit

aceeași secvență de cer

Mă întreb de ce-mi sângerează buzele

 însetate de vânt,

ce lume necunoscută în mine se strânge!

Aș vrea neîncetat ca un înger să-ți cânt,

dar cântecul meu e o apă ce plânge

22 decembrie 2016