Uneori nici nu știu ce mai sunt

Aerul se transformă în vânt

și curge ca o mirare prin mine

crengile-mi cad pe pământ

mâinile-mi sunt străine

Nu mai sunt copac, nu mai sunt ninsoare,

nu mai am aripi, nu mai am cer,

nisipuri mișcătoare

mă îneacă în ger

Timpul se transformă în aer

și mă soarbe din golul primar,

cu secundele absente mă-ncaier

de atâta amar

Călător prin noaptea adâncă,

uneori nici nu știu ce mai sunt,

crește în suflet  nesfârșită o stâncă

pe care de dragoste cânt 

23 decembrie 2016