Pereții sufletului erau tapetați cu îngeri,
dar nu știu de ce unii erau triști,
acolo era un fel de paradis
în care tu nu mai exiști
În fiecare dimineață murea câte unul
și-l cărau la groapa comună, pe targă,
cioclii de sticlă,
atenți, de aripile înghețate să nu se spargă
Rareori, în bătaia soarelui zburau fluturi
roșii, galbeni, câteodată albaștri,
atunci orizontul țipa sub copitele
cailor de zăpadă sihaștri
Pereții sufletului erau tapetați cu îngeri,
și toți îngerii erau triști,
acolo e un fel de crematoriu
pentru oamenii de zăpadă daltoniști
14 decembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu