Te-am așteptat o mie de ani
la aceeași oră, în aceeași zi, la același colț al inimii
cu aceeași floare la rever
sub același cer
Treceam dintr-o viață în alta
fără să-mi amintesc cine eram
călătoream pe drumuri necunoscute
cu sentimentul că am mai fost pe acolo cândva
în desfrunzirile trecute
Când să-mi dezvălui chipul
ceva se întâmplase
și-un șarpe nevăzut în inimă îmi intrase
Nu știam de unde vine durerea aceasta necunoscută
care mă îmbrățișa voluptuoasă
dar speram să vină dinspre tine
iar tu să fii dintre minunile lumii
cea mai frumoasă
Te-am așteptat o mie de ani
în același loc, cu același suflet,
cu aceeași floare-nsângerată la rever
până când magia s-a risipit
și-am rămas fără cer
Încă mai trec pe drumuri care mi se par cunoscute
de parcă aș fi fost acolo cu cineva
Câteodată pașii tăcerii-i ascult
dar trec mai departe mirându-mă
că nu m-am sfârșit mai demult
1 decembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu