Realități paralele

Trăim în realități paralele

Nu știm unde să ne căutăm

Nopțile sunt tot mai lungi, mai adânci și mai grele

Se îneacă lumina în ele. Abdicăm. Dezertăm

Închidem ochii din răsputeri

Să nu se vadă lacrima

Strecurându-se dinspre ziua de ieri

Înainte ca speranța să dispară în brațele ceții

Pășim pe pervazul dimineții de vară

Unde ne așteaptă flămânde cioburile vieții

Mai ascuțite decât colții de fiară

Nu mai înțelegem nimic din ce se întâmplă

Și nu mai știm cum să asfaltăm 

Drumurile dintre iluzii 
Zvârcolindu-se-n tâmplă

Abdicăm. Dezertăm

Suntem conectați la perfuzii

Nu mai visăm, nu mai suntem ecouri

Doar umbre bolnave de copaci

Ne bate vântul deșertului în tablouri

Furate de pe câmpul cu maci

Abia așteptăm să ne pice frunzele

Să ne întindem ființa pe zăpadă

Până când meduzele

Se vor întoarce să ne vadă

Uneori apare un înger și ne minte

C-ar fi bine să o luăm de la capăt postum

O parte din noi o ia înainte,

Dar inima rămâne în urmă, oricum

Nu mai putem să ne  recuperăm

Murim în realități paralele

Zilele sunt tot mai lungi. Decupăm

Din suflet ultimele parcele

Nicăieri nu se zărește vreo umbră de-a noastră

Din ochi sar orbii direct pe meninge

Vor sparge desigur și-această fereastră

Din care va curge o dâră de sânge

2 martie 2017