În jurul inimii încontinuu ploua

Întâmplător, îngerul tău pe îngerul meu l-a întâlnit.
I-a surâs și i-a așezat eternitatea pe mână.
Mi se pare că s-au și iubit;
Atât de mult că n-au mai rămas împreună.

După traversarea deșertului, soarele nemilos
A adus o umbră fierbinte pe stradă.
Atunci, ce-a mai rămas din omul frumos,
Și-a întins brațele, ca un om de zăpadă.

Și-au întrebat copacii îndoindu-se foarte:
”De unde vin durerile acelea  imprecise?
Le-aduc cocorii dinspre moarte,
 Sau e durerea iubirii ucise?

Nu s-a auzit niciun răspuns,
Vântul trecea cu-nserarea în clonț
Cerul neclar nu mai era de ajuns,
Inima îmbrățișase un glonț.

Se părea că întunericul închisese dinadins
Pleoapele, și prinsese în cleștele lor
Sufletul, ce din trup s-a prelins,
Ca un șarpe întâmplător.

În ultima secvență, orele s-au izbit,
Și-au curs halucinții, iluzii, psihoze,
Printr-un timp de granit
Conectat la perfuzii și metempsihoze.

Atunci a căzut din copac o lună murdară,
Desenată de un pictor evadat din curcubeu,
Și-a călcat fără milă, cu poftă primară,
Ultima zbatere a sufletului meu

Purtat prin vise de o ea imprecisă,
Îngerul n-a înțeles unde era, și striga:
I-a răspuns cu durere iubirea ucisă,
Și-n jurul inimii încontinuu ploua...


19 martie 2017