Fiecare zi e o lacrimă ce se scurge în sine,
fiecare pas pe marginea existenței este o cădere în gol.
Firul de păianjen, ce mă leagă de tine,
stă în fața ușii negre din hol.
”Cine ești?”, mă întreabă din privire absurdul.
” Te-am cunoscut? Ai mai fost vreodată pe-aici?”
Nu-i răspund, fac mai departe pe surdul
chiar dacă amintirile mă bat cu un bici.
Îmi trec prin lacrimă întâmplările:
”Parcă ieri ți-am deschis ușa sufletului cu drugul de fier
de-a intrat soarele. Te-au invadat mările
topindu-se secole încastrate în ger.
Migraseră-n tine neștiute orchestre,
cântau diminețile la chitară,
până într-o zi când ai pus la ferestre,
steaua polară.”
Fiecare zi e o lacrimă ce se scurge grăbit,
ca o știre funebră, întinsă pe kroll,
dacă negi miracolul de-a fi iubit,
fiecare pas pe marginea inimii e o cădere în gol
10 martie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu