Realitatea e falsă

Aceasta nu-i realitatea, e un coșmar pervers,
Îngerii nu pot merge prin suflet invers.
A cui este masca absurdă, desenată pe chip?
Iubirea nu se transformă niciodată-n nisip.

Totuși, de ce străzile decadente mă strâng?
De ce se face dintr-odată amurg?
Ce sentință nedreaptă din miracol m-a smuls?
De ce-au rămas îngerii fără aripi și puls?

Cine a aruncat între noi atâtea opreliști?
De nu se mai văd în retină acele priveliști
Pe care altcineva niciodată nu le-a văzut?
Picioarele mă duc înainte prin timpul trecut.

Nu e nimeni prin preajmă, atmosfera e sumbră,
În aer se simte o pasăre-umbră.
Nu mai are aripi, nu mai știe să zboare,
În locul aripii drepte i-au crescut gheare.

În locul aripii stângi i-au crescut gânduri,
Plutește prin viață pe o mare de scânduri,
Și nu se va opri din rotirea bezmetică
Înghițită de spaima eretică

Coboară din sine pe un fir de lumină trucat,
De când din albastru în neant s-a vărsat.
Construiește anapoda zid după zid
În care îngerii noștri de tristețe se-nchid.

Acesta nu-i adevărul, realitatea e falsă,
Steaua polară peste suflet se varsă.
Să sperăm că-n viața viitoare nu va fi prea târziu
Să-ți smulg ghearele, să te rescriu...


9 martie 2017