Fiecare suflet cară un munte în spate;
cu păsări de pradă, cu frunze foșnind, cu prăpăstii adânci
Nu-l simte când e ținut de mână,
poverile par ușoare atunci
Dar când urcă alt munte prin secunda amară,
orizontul îi fuge din gânduri proscris
ca o viitură de vară
în care noroiul postum s-a întins
Fiecare suflet duce cu el conflicte atroce
sugrumat de marșul meschin
Ne strigă Dumnezeu la portavoce?
sau e iubita îngropată-n baldachin?
Până ne trezim din confuzie,
din somnul adânc, infernal,
ne zbatem în iluzie
și răsturnăm muntele cu poveri, peste noi, la final
14 martie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu