Ne întâlnim în locuri surprinzătoare:
în vis, între lumi paralele, în existențe trecute și viitoare.
Tu ești la fel cum te știam, întoarsă cu fața spre diferitele ore,
din cauza secundelor nu-ți văd chipul transfigurat în aurore.
Probabil ești neschimbată ca un tablou de artă;
cel puțin așa te reflectă oglinda spartă.
Eu sunt golul din jur pe care-l respiri odată cu amintirile,
dar nu ni se încrucișează niciodată privirile.
Poate privirea mea câteodată-i prea tristă;
sau acele locuri surprinzătoare nici nu există.
30 martie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu