PÂNĂ AI ATINS CERUL CU DEGETELE

Când atingi cerul cu degetele
nu le retragi la întâmplare,
de te invadează regretele,
o să cazi ca o piatră în mare!

Nu cauți motive de fugă, 
nu aduci justificări puerile,
o să te doară mai târziu
când ai să cauți să atingi cerul
cu mâini febrile

Le-ntinzi, dar nu poți zbura, 
nu mai ai aripi, ești altcineva, strivit de patimi
Mergi prin pustiu desculț, nisipul te arde,
traversezi deșertul arctic 
însoțit de lașitățile bastarde

Îți duci crucea pe un munte atât de înalt
încât nu poți să faci primul pas fără celălalt

Cățărându-te, îți amintești saltul în gol,
pe lângă trupurile brazilor triști
și-o durere îți sfâșâie sufletul,
e singura dovadă că mai exiști

Când ajungi sus, pe vârf,
cerul pare cu mult mai departe,
vulturii îți ciugulesc din stârv
până când sufletul de trup se desparte

Atunci, nu mai folosesc la nimic regretele
c-ai ucis îngerul ce te-a-mbrățișat 
până ai atins cerul cu degetele...

28 noiembrie 2019