NIMENI NU ZBOARĂ

Dacă vroiai să zbori, puteai să zbori,
ți-am împrumutat aripile de atâtea ori,
dar niciodată n-ai zburat:
ce păcat!

Mereu găseai motive să amâni;
ba că bate vântul de marți până luni,
ba că-ți interzice religia până joi,
și, oricum, ar fi imposibil:
aripile nu ne țin pe-amândoi

Ai preferat să te târăști ca un șarpe de casă,
dintre toate păcătoasele, întâia virtuoasă,
când ai simțit că sufletul tău poate zbura
se făcuse târziu, în mine ploua

Și totuși, inima, sfâșiată de-ntâia chemare,
a strigat disperată, dar tu plecaseși pe mare;
îmbrăcaseși o rochie de mireasă
pe care n-o mai aveai la întoarcerea acasă

Mi-am luat aripile și le-am ascuns înlăuntrul  meu,
acolo a murit Dumnezeu,
praful de stele se amestecă-n sânge,
nimeni nu zboară, întunericul plânge...

24 noiembrie 2019