Mi-am hrănit viața numai cu amurguri
așteptând de undeva un răsărit,
copil orfan, ostracizat în burguri,
între plus și minus infinit
Întotdeauna exista ceva de iubit;
o pasăre, un zgomot, o ninsoare,
pietre-n mișcare, un gând dezrobit,
o-ntoarcere-n timp, o plecare
Văzduhul m-aștepta cu masa întinsă
tăcerea se-așezase pe scaunul meu,
inima, vremelnic aprinsă,
încuiase în sine un curcubeu
Câteodată rătăcea prin suflet un înger
alungând tristețile de lut,
încă mă sfâșie amintirile, sânger
ca un pas înspinat de recrut
Zăpezile de-altădată au ars,
condamnate la moarte pe ruguri,
șovăie cocorii-n balans
aducând la cină amurguri...
5 noiembrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu