MAI TOARNĂ-MI TRISTEȚE-N PAHARUL DE VIN

Mai toarnă-mi tristețe-n paharul de vin,
mai trece-mi prin suflet o sabie grea,
să nu-mi amintesc căderea din stea,
la propria cruce să pot să mă-nchin

Un ultim mesaj sfâșiat de adâncuri,
o ultimă lampă aprinsă în burg,
adio, iubito, îți spun în amurg,
din timpul câinesc hrănească-se vulturi

Din ziua aceea croită din vise,
din spaime absurde și mutări ipocrite,
doar urmele mele rămân risipite
pe marea pierdută-n ecou de Ulise

Nu-mi amintesc decât demonul crud
tratând cu dispreț înlunarea,
și totuși se-aude în sânge chemarea,
și-un înger ce plânge lângă sufletul nud

În spatele ușii, ascunși în nămol,
zei falși scrijeleau scenarii perverse,
nisipul striga din cordoane submerse
și eu mă zbăteam ca un fluture-n gol

Ecoul cerea nefirescul  răgaz
pe care-l inventaseră profeții,
și nu înțelegeau deloc drumeții
de ce de la extaz la agonie e un pas

Și nu vor înțelege demonii de pază
de ce la moartea lumii nu se cântă,
de ce fac îngerii în suflet nuntă
când suferința-i singura lor oază

Așa sfârșesc robiții de iluzii;
sub pași de fiară stinși de vagi credințe,
ce-a învățat să-mprăștie sentințe
reinventând scenarii și confuzii

Mai toarnă-mi tristețe-n paharul de vin,
mai trece-mi prin suflet o sabie grea,
să nu-mi amintesc niciodată de ea,
la propria cruce să pot să mă-nchin...

10 noiembrie 2019