Cad din noi vechi tristeți de bazalt
peste care-au turnat șerpii vieții venin,
a cântat și-a murit dulcea pasăre spin,
nicio urmă-n sperjur n-a lăsat celălalt
Și s-a rupt din ce-a fost ce putea să mai fie,
un miracol abstract încuiat în lumină,
universul și-a-nfipt orizontul în splină
și se-ntinde tristețea ca o iarnă pustie
Inutile reproșuri, dezarmabile vești,
prin eter se izbesc de un suflet plăpând,
înapoi fără zbor, înainte curgând,
te preschimbă-ntr-o umbră a ceea ce ești
Va suna indecent în cetate un clopot,
ca o ultimă spaimă invitând la credință,
când va duce la capăt inutila sentință,
o floare albastră va plânge în hohot...
26 noiembrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu