COCORII

În ceață deasă toamna mă-nfășoară,
păianjenii țes lacrimi în priviri,
e vremea sfâșiatelor iubiri,
în sânge se zbat pietrele de moară

Se-aud cocorii evadând din moarte
lovindu-se de cerul sinucis,
cresc arbori de zăpadă în abis,
praful uitării se așază-n carte

Printre țesuturi rupte de furtuni,
corăbii false-și strigă disperarea,
din absolut coboară înserarea
și e închis la casa de nebuni

Vechi dezacorduri emigrează-n sânge,
sfidează existența dezertorii,
se-aud curgând din orizont cocorii,
și sufletul se-aude cum îi plânge...

12 noiembrie 2019