Ploua mărunt, ploua pe câmp,
orașul ne striga din depărtare,
doi îngeri renăscuți din vânt
împinși miraculos de același gând
ne tot mutam, pe rând, în fiecare
Nu se auzea în univers decât
cum Dumnezeu prășea luceferi,
era așa de nefiresc încât
iubirii îi plăteau tribut
și tot sperau că vor rămâne teferi
În ochi luminile se aprind
atât de brusc de parc-ar fulgera,
unul pe altu-n clește se tot prind,
se aude Dumnezeu venind
și parcă universul sângera
Ploua de parcă cineva plângea,
corăbiile rătăceau pe mare,
un înger cerul atingea
și inima bolnavă-și întindea
bătăile arzânde către-un soare
ce ar fi trebuit să vină
când n-or mai fi pe lume ploi;
se aude o baladă în surdină,
un el sublim și-o ea divină
au împărțit și ploile la doi
Și nu se auzea în cer decât
cum Dumnezeu prășea luceferi,
timpul redevenise scut
pentru acei ce tot plăteau tribut
iubirii, să rămână teferi...
27 septembrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu