Adio, iubito, de-acum e târziu

În zadar plouă cu scoici și cu alge
în mine inutilă-i mareea de flori
legat în sfori de imense catarge
uit cine sunt uneori

Au crescut ziduri în fantomatica zi
în care m-am rătăcit ca un vis pe pământ
nu mai știu ce înseamnă a iubi
de când inima viscolită s-a frânt

Se întind prin orchestră acorduri bizare
neuitări, neumblări, nesfârșiri,
îmi cad printre umbre călcate-n picioare
nelumești desfrunziri

Și-mi întind uneori prin trahee
surâsul închis într-un tragic tablou
ce păcat că ai fost disperată, femeie
să te-arunci în golul din tine, din nou

În zadar vin ninsorile sparte
de un vifor vremelnic și viu
tăcerea de plumb ne desparte
adio, iubito, de-acum e târziu

2 iunie 2016