Toți din jur purtau peste zâmbet o mască

Mă bate vântul în cuie pe-o cruce de aer

vin corbii și ciugulesc înfometați

doar inima simte durerea și-n vaier

cresc munții ei precum munții Carpați

Încercați să înțelegeți viața

am încercat și eu dar nu am înțeles

până unde-și întinde șarpele ața

de ce păianjenii capcanele-și țes

în jurul soarelui căzut în dizgrație

ori de câte ori se face iarnă

și ne dăm lovitura de grație

când zăpada ar dori prin ea să ne cearnă

Îmi intră-n suflet cuiele de lut

și-o cădere din vise ca o grotă se cască

sunt aici însă nu m-au văzut

toți din jur purtau peste zâmbet o mască

Sunt fixat într-o lungă așteptare

de-o mie de ani mă întreb cine-am fost

răspunsul se-ascunde-n ecouri primare

pe pământ sunt o umbră ce-și caută un rost

Nu mai sunt nici motive de luptă

lașitatea i-a zdrobit pe toți cu un bici

cu inima neagră, de patimă ruptă

am să plec înspre mine chiar mâine de-aici

Nu-mi căutați pașii prin nisipul aprins

v-ați frige tălpile în propriul noroi

nepăsarea voastră supremă m-a-nvins

și n-am să mă-ntorc niciodată înapoi

19 iunie 2016