Mi-a trecut peste suflet un tren
nu știu de unde venea, din ce gară fără trecut
atâta doar mi-amintesc că plângea
ca un copil ce de mama lui s-a pierdut
La fereastră era câteodată un înger
alteori era o clepsidră de frig
când nu era nimeni
umbra ei încercam să o strig
Nu era o chemare, nu era rugăminte
era apusul ce-n mine picioarele-și strânge
nici eu nu cred c-o să mai vină vreodată
trenul acela ce gara și-o plânge
Numai prin suflet mai taie văzduhul
câte-un țipăt al timpului șters
se răstoarnă-n cavou amintirea
prin care merg către mine invers
21 iunie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu