Alt Don Quijote ...

Mai sunt destule mori de vânt
ce macină cu patimă apusul
iar umbra mea încuiată în cuvânt
m-a părăsit, și ea, strigând: intrusul!

Adio, așadar, ninsori din vis
n-am să mai ning deloc această eră
cetatea nu-i un loc pentru proscris
mi-a smuls din suflet ultima himeră

Războiul s-a sfârșit, învingătorii țes
întunecimi pe suflete stricate
e timpul din peisajul gri să ies
să nu rămână-n urma mea păcate

Am să m-ascund în mările din mine
pe unde trec corăbii de atlaz
pe-acolo n-au călcat priviri străine
și nesfârșirea zace în extaz

Să nu sunați că nu mai am semnal
eternitatea e atât de sumbră
ne vom vedea probabil la final
când s-or întoarce visele din tundră

Era firesc să se întâmple toate
m-am răstignit prea des pentru fantasme
nu mai e loc de ”dar” și nici de ”poate”
și în zadar au fost acele cazne

în care morile de vânt hulpave
m-au măcinat în cerul gurii lor
m-am tot zbătut pentru probleme grave
pentru un fals ce-și zice azi popor

E liniște aici și-aud cum curge vara
prin sânge ca un șarpe de argint
dar n-am uitat că rostul meu e țara
chiar de aș vrea, nu pot ca să mă mint

Și într-o zi când soarta va dori-o
alt Don Quijote mă va-nghiți flămând
la ultima mea luptă voi porni-o
și voi răpune morile de vânt


12 iunie 2016