Hai să ne omorâm timpul cu un ciocan de șnițele uriaș
molii de cauciuc rod blocurile schizofrenice
sunt ultimul nebun din oraș
care bântuie bolile sufletului periferice
Trec prin propria umbră ca printr-o roată de cașcaval
din care șobolanii ronțăie canibalic
mă privește confuz Palatul Comunal
cu poftele lui și instinct animalic
Traversez pe o punte subțire perdeaua de ceață
dintre mine și ei, printre paznici drogați
orașul nu prezintă nicio urmă de viață
au fugit de oroare și munții Carpați
Se pare că sunt ultimul supraviețuitor din oraș
măcinat de bolile sufletului periferice
timpul mă izbește cu-n ciocan uriaș
râd macabru blocurile schizofrenice
21 iunie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu