Ceva s-a întâmplat definitiv

Ceva s-a întâmplat definitiv
de nu-mi mai zăbovesc în trup iluzii,
și dintre milioane de confuzii,
tristețea-i permanentul laitmotiv.

Trec ulii cu văzduhul sângerând în gheare,
în chingi mă strâng câmpuri pustii,
dar niciodată nimeni nu va ști
de ce mai urlă-n mine atâtea fiare.

Și nu se știe pentru care fapte,
s-au sfărâmat luminile de zid,
pe-acolo demonul perfid
joacă o piesă în mai multe acte.

Certă-i prăbușirea cerului de stinghii
peste îngerii împrăștiați pe-asfalt,
sufletul devine loc vacant
strecurat ca negrul pe sub unghii.

Caut deslușirea altui laitmotiv
în bătaia orei sfărâmate-n ceas,
marea peste sine țărmul și l-a tras
și s-a înecat definitiv.


5 aprilie 2017