Fii zbor, chiar dacă magia doare

Degeaba ai aripi de înger dacă refuzi zborul,

degeaba cerul albastru se-ntinde nesfârșit la picioarele tale

dacă îți place să te târăști,

degeaba sunt toate întâmplările miraculoase,

dacă refuzi magia

Inevitabil, va veni un timp al rememorărilor,

în care vei regreta

că ai refuzat zborul prin inimă,

 albastrul din priviri,

că ai acceptat compromisuri 

care te-au fixat cu tălpile pe asfalt

numai ca să simți deșertul sub picioare

Aveai nevoie de ceva concret

ori fericirea nu o poți împacheta în hârtie lucioasă,

ca pe un cadou inutil de Crăciun

cules de pe rafturile supermarketurilor 

în care tristețea se vinde la suprapreț

Fericirea nu se vede, nu se pipăie,

nu-ți cade ca o cărămidă pe degetele de la picioare

oprindu-ți mersul de somnanbul,

nu se taie ca pâinea, cu ferăstrăul,

nu se degradează 
din cauza termenului de garanție fals

Fericirea e zbor fără aripi. 

Știi că n-or să-ți crească niciodată,

dar poți zbura.

Corpul tău e o aripă, 
sângele e aerul prin care plutește,

sufletul e cerul albastru, nesfârșit,

prin care te poți rătăci fără teama de margini.

Fericirea e drumul 
pe care privirea ta îl străbate

până la ea și înapoi

traversând întunericul ca o fantă de lumină.

Fericirea e ceașca de cafea
 pe care o bei 

știind că te privește dinăuntru, 

că abia așteaptă să o sorbi îndelung 

Fericirea e paharul de vin în care locuiești

și pe care ea îl bea repede

știind că abia aștepți 
să te amesteci cu sângele ei.

Și mai sunt și toate acele oglinzi sfărâmate

toate acele cioburi 
pe care le aduni cu talpa sângerând,

și le așezi 
ca într-un puzzle al inocenței

numai ca să mai vezi o dată acea realitate paralelă

în care ea era oglindă

și te-a privit
 până când demonul a redevenit înger.

Dacă ai aripi de ceară, 
zboară-le-n în soare până când se vor topi.

În cădere
 prefă-te-n zbor,

chiar dacă magia doare...

26 aprilie 2017