Găuri în suflet

Găuri în suflet, hăuri imense.

Torn peste ele tone de moloz, de CM 9,

dar se lărgesc și mai tare. 

Dor. Rup existența în două.

Trec trenuri de noapte prin ele, 

ca prin tunel,

viscolul își ascute în prăpăstii adânci

lama cuțitului de oțel.

Prin pereții subțiri ca foița de ceapă,

bormașina cu ochii albaștri

sfredelește cortina, lumina,

căutând o gură de apă.

Dar pustiul se-ntinde 

arzând rotundele spaime,

umblă timpul speriat, prin neant,

fără haine

O brumă groasă, 

înghețând așteptările inutile,

se-așterne de jur împrejur

astupând cu frig morbidele zile

Numai găurile se dilată 
împotriva legilor fizicii.

Munți de moloz se prăbușesc 
dispărând înlăuntru,

unde se zbate-o umbră

în care 
de o mie de ani mi-e imposibil să intru

19 aprilie 2017