Îți scriu, iubito, pe o frunză,
scrisoare amară,
cu murmurul izvoarelor
ce curg prin mine
din ochii triști ai căprioarelor.
Ți-o va aduce poate primăvara,
dacă-nflorirea mea nu are să o doară,
și poate-ai s-o citești cu sufletul,
a doua oară.
Ți-o va șopti desigur vara,
ca un ecou al timpului pierdut,
prin umbrele subțiri ale-înserării
pe unde ca o boare am trecut.
Și poate vântul toamnei, ce-ți va trece
prin inimă un șarpe de asfalt,
îți va desface visele ucise
sub zidurile vieții de bazalt.
Îți scriu, iubito, pe văzduh,
cu litere de plumb topite în vioară,
prin suflet trece, ca un viscol, trenul
din care noaptea singură coboară.
17 aprilie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu