Drumuri perverse printre liane,
scrijilesc sufletul cu balast,
le cărăm în sus și în jos, prin idee,
prăbușiți de atâta contrast.
Cerbului îi rămuresc coarnele,
se-ntinde-n neant copacul umbros,
înainte de a depune anapoda armele,
omul de altminteri frumos.
Scări de fum, care duc nicăieri,
ne ademenesc, stricându-ne sângele,
urcă demonii cu îngerii-n brațe,
ne asediază meningele.
Și cu cât se înalță mai sus,
neantul din noi se cască mai mare;
până când redevenim intruși
într-o altă existență-ntâmplătoare
4 aprilie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu