Să v-amintiți c-ați fost copii

Eram copil și-mi înfloreau abrupt
Narcisele cu ochii de lumină,
Fugit din cer, prin trupul supt
Se strecura o primăvară lină.

De peste tot, în satul meu uitat,
Cuptoarele se scuturau de vise.
Era un timp înmiresmat;
Și prin ferestrele deschise

Se întorceau din spaima lor,
Acele rândunele vestitoare,
De care azi mi-e tare dor,
Că vin din viața viitoare.

Întregul sat era un stup,
Se-mpodobeau cu sufletul copacii.
Cum mușcă dorul ca un lup!
Pe unde cântă astăzi pitpalacii?

Încă mai simt mirosul de atunci:
De Rai, de vis, de bucurie...
Mai fă-ne, Doamne, o dată prunci,
Mai lasă-mă-n copilărie!

S-a scurs prin mine ca nectarul,
Ca îngerul pășind prin vis.
Aprindeți noaptea cu amnarul,
Și nu uitați că-n ceru-ntredeschis

E o cărare-ngustă înapoi,
Eternitatea poate fi nedreaptă,
Ieșiți din existența-mușuroi!
Pe Cruce Dumnezeu v-așteaptă.

Să v-amintiți c-ați fost copii,
Făclii aprinse-n nopțile de Paște,
Să nu vă temeți, sunteți vii
Și Dumnezeu vă recunoaște...


14 aprilie 2017