Femeia care refuza să coboare din inimă

Se strecurase acolo printr-o fereastră spartă

din care curgea un fir de sânge albastru.

La început, 

a călcat pe cioburi cu grijă,

dar, mai târziu, 

când apusul bătea cuie în văzduh,

le-a pisat într-un pahar de plastic

și le-a băut.

Cioburile au curs prin ea până în inimă,

unde demonii nevăzuți s-au izbit
 cu furie oarbă
 de vitralii
până le-au făcut praf și pulbere

N-a mai rămas nicio urmă 

prin care să se strecoare

îngerul de zăpadă,

dar ea refuza să coboare

Toate ferestrele inimii s-au spart,

păsările migratoare intrau și ieșeau alandala,

în sevraj,

hienele urlau de spaimă
 la luna perversă.

În sala de așteptare a vieții,

aurolacii 
dormeau cu bagajele-n brațe,

dar ea era tot acolo.

Nu spunea nimic, nu era trup,

 nu era mirare,

nu-și cerea dreptul la cuvânt,

nu protesta;

se cățărase ca o liană parșivă,

bătuse pilonii atât de adânc în ventricule,

că niciun cutremur de 10 grade pe scara Richter

n-ar fi putut-o clinti.

Se învelise în nopți de celofan

și refuza să coboare din inimă

29 aprilie 2017