Poate ai să mă sugrumi cu brațele tale frumoase

Trec printr-o apă murdară, ca un somnanbul,
mă izbesc pietrele de moară, colțuroase,
tot mâlul se scurge pe jgheaburi spre suflet,
înoată prin sânge amintiri dureroase.

Uneori aș vrea să-ți arunci privirile de azbest,
să se risipească în zvâcnirile fulgerului flămând,
să te lipești înfrigurată de umbra mea
peste cadavre descompuse călcând.

Dar e o cerere fără timbru fiscal, fără valoare,
icebergul în care locuiești are felurite etaje,
arunci câte-o fereastră spartă prin care ar putea sări
doar ecoul sfâșiat de câinii cărați în bagaje.

Și atunci înot împotriva curentului prin apa murdară,
mă izbesc de pietrele de moară, colțuroase,
poate, totuși, va veni acea zi inventată,
în care-ai să mă sugrumi cu brațele tale frumoase


25 aprilie 2017