Chiar de mă latră câinii din pustii
și-n răni adânci se zbate zilnic trupul,
n-ai să-nțelegi și n-ai să știi,
că sunt mai singuratic decât lupul
ce-a tot urlat de griji și de dorinți
în preajma umbrei tale fugitive,
nu-mi trebuie iubire cu arginți,
m-am săturat de atâtea laitmotive
E inutil orice demers mascat
în suferințe ce se trag din mine,
am tot murit, pe buze s-a uscat
și ultimul sărut: te las cu bine!
Dacă-am să fiu vreodată-n timp capabil,
să mai iubesc așa cum te-am iubit,
am să te strig din somnul improbabil
ca un stingher ce tocmai a murit
Dar pân-atunci e totul imposibil,
din trupul meu vin îngerii să bea
puținul suflet definibil
în timp ce corbii smulg din carnea mea
Au fost prea multe întâmplări meschine,
de multe ori m-ai îmbătat cu fiere,
pe drumul de la mine către tine
numai durere, lacrimi și tăcere
17 septembrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu