PLECĂRI

La noapte o să plec printre copaci
și o să calc pe frunze moarte singur,
n-am să întreb în somn nici ce mai faci;
lup singuratic, de-absolut nesigur

O să mă uit la cer ca-n prima seară
în care te-alintai sub brațul meu,
și s-ar putea întâmplarea să mă doară,
dar o să știe numai Dumnezeu

M-or întreba copacii ce-i cu mine,
de unde vin și încotro mă-ndrept,
s-a șters demult cărarea către tine
și-i prea târziu pe cineva s-aștept...

N-o să răspund, plecat din mine însumi,
spre luna indecent de luminoasă,
o să m-ascund ca-ntotdeauna-n plânsu-mi
și-am să mă-ntorc dintre copaci acasă

Și am să plec din nou pe mare
tot căutând cărarea lui Ulise,
și-o să mă-înec cu totul în uitare,
și nu va plânge nimeni în abise

Poate doar țărmul invadat de ape
se va simți mai singur și pierdut,
dar nu va ști oceanul ca să sape
sub umbra mea-ngropată în trecut

La noapte am să zbor printre cocori
și până când neantul mă va strânge,
voi rătăci ostracizat de nori 
și va ploua când ochiul meu va plânge

Și poate-am să mă-ntorc printre copaci,
și am să fiu străin la mine-n vară,
dar n-am să-ntreb vreodată ce mai faci,
ducând în spate pietrele de moară...

15 septembrie 2019