FEBRĂ

Pe vremea când pe lume nu existau secrete,
iar tu prea-minunato nu îmi erai celebră,
frigeai ca o bolnavă împachetată-n febră
și-mprăștiai prin mine erate și regrete

Adeseori, bezmetic, încorsetat în fugă,
uitam ochii zălog, pe tine să te-admire,
cuprins de febra vieții, eu, fără șovăire,
împiedicam pornirea-mi misterul să-ți distrugă  

Și-n toamna de pe urmă, subtil ca o părere,
un fluture de noapte cu visele uzate
s-a prăbușit alături de atâta lașitate
și au rămas în cioburi priviri prizoniere

Și parcă dintr-odată mi se făcuse frig,
alunecam continuu în marele abis,
cu-n lacăt de zăpadă-nlăuntru m-am închis
și am uitat, iubito, pe nume să te strig...

21 septembrie 2019