OTRAVĂ-NMIRESMATĂ

Din tot ce-am fost și n-am putut să fiu,
ți-am dăruit cu ochii-nchiși lumina,
și am simțit că-n suflet e-un loc viu
în care poți să reînvii, străina

Și-am aruncat cu rouă-n ochii tăi
să crească florile ce se vor naște,
și m-am rugat la sfinți și dumnezei
să nu întorci privirea când vei recunoaște

că ți-a căzut pe drumul către casă
un înger îngropat în propriul lut,
și te-ai făcut pe dată mai frumoasă
decât ai fost vreodată în trecut

Și-am rupt fâșii din carnea mea fierbinte
să-ți vindec trupul înecat în febră,
și tu, cea mai frumoasă și cuminte,
ai renunțat pe veci să fii integră

Și-am tot săpat în suflet gropi adânci
să evadăm definitiv din hume,
și-am tot sperat că n-o să mai arunci
în visul meu cu dezertări de brume

Căci eu ți-am fost tot ce-am putut să-ți fiu,
otravă-nmiresmată și ecou,
și când murisem, ți-am fost viu,
dar, vai, m-am înșelat din nou...

6 septembrie 2019