NIMIC N-O SĂ MAI FIE

Te vei întoarce, poate, nimic nu-i imposibil,
și o să-mi cauți umbra pe drumuri ce nu sunt
decât cărări uitate în timpul incredibil,
și o să-ți pice, poate, o lacrimă în vânt

Va fi târziu, pesemne, sub brume plâng ființe
surprinse de sfârșitul luminilor din suflet,
tu-împachetată-n false înălțări și suferințe,
n-ai să auzi în taină de nicăieri vreun sunet

Vei mai minți o vreme că-n altă viață ninsă
ai întâlnit iubirea de om fundamental,
și-n pragul înserării, cu răsuflarea stinsă,
ai aruncat ecoul sub tropote de cal

Nu te va crede nimeni, pe scena primitivă
se joacă teatru ieftin, actorii n-au talent,
din vise ipocrite rămase-n recidivă
se scurge înspre moarte același șarpe lent

Te vei întoarce, poate, reinventând opreliști,
în colbul suferinței cărarea e pustie,
vei căuta surprinsă întâile priveliști,
da-n locul umbrei mele nimic n-o să mai fie...

21 septembrie 2019