miercuri, 9 ianuarie 2019

Nici răsărit și nici apus

De ce îmi tot apari în vis?
N-ai fost așa cum ai promis;
nici răsărit și nici apus,
ești cum ți-am spus

Îmi locuiești pe dinlăuntru,
și nu mai știu deloc să intru,
din ochi mă latră fiare vechi,
minciunile răsună în urechi

Din tot ce-am spus și-n tot ce-am scris
n-ai înțeles ce e un vis;
nu-i doar o oră măsurată,
iubita mea antedatată

Îți cântă corul fals prin tâmple
de goluri sufletul se umple,
și te manipulează cei din jur,
te-nvârți în cercul lor impur

fără iubirea magică, eternă,
și-ți plânge sufletul pe pernă,
că nu i-ai dat ce i-ai promis;
și-atunci? de ce-mi apari în vis?

8 ianuarie 2019


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu